Mijlocaşul celor de la UTA Arad, albanezul Idriz Batha (30 de ani), îşi pune în gardă compatrioţii de la Vllaznia Shkoder, înaintea returului din turul II preliminar al Conference League, cu Universitatea Craiova, programat joi, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Într-un interviu pentru cotidianul albanez Panorama Sport, fostul jucător de la Partizani Tirana, KF Tirana şi Flamurtari îi sfătuieşte pe albanezi să se apere şi să încerce să lovească pe contre, aşa cum au procedat în prima manşă, fiindcă dacă vor încerca să joace deschis, şansele de calificare vor fi minime. Idriz Batha aduce elogii grupării din Bănie, despre care spune că intră în categoria cluburilor de elită din România, având infrastructură, buget şi fani de top. În schimb, deşi a lucrat anul trecut cu Laszlo Balint, la UTA, Batha nu menţionzează cuvinte de laudă despre actualul tehnician al Universităţii Craiova.
„Universitatea Craiova este o echipă foarte bună. În România intră în categoria cluburilor de elită, este în Top 4 din acest punct de vedere. Universitatea Craiova este o echipă cu buget mare, cu salarii mari, totul este pus la punct acolo, beneficiază de infrastructură, are buget mare, suporteri, tot, sunt cu adevărat puternici. După părerea mea, Vllaznia ar trebui să facă ce a făcut şi la Shkodër, pe „Loro Boriçi”, unde a încercat din răsputeri să se apere și cu un contraatac a încercat să lovească Craiova. Exact asta trebuie să facă aici în România, pentru că în momentul de față, dacă va încerca să joace deschis împotriva lor, cred că este foarte greu să obțină calificarea” a declarat Idriz Batha.
Tot „Parnorama Sport” anunţă că patronul celor de la Vllaznia Shkoder a mărit substanţial prima de calificare promisă echipei pentru accederea în turul 3 al Conference League, în condiţiile în care UEFA premiază cu 450.000 de euro calificarea în această fază a competiţiei.
În prima manşă a dublei din Conference League, Universitatea Craiova şi Vllaznia Shkoder au remizat, scor 1-1, în Albania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER